de Vintilă Mihăilescu

La recensămîntul din 1930, grupurile etnice reprezentau 22,39% din populația capitalei: în 2011, ele nu mai reprezentau decît 2,36%. Într-un fel, se poate spune deci că Bucureștiul actual este de zece ori mai puțin multietnic decît cel interbelic. Pe de altă parte, masiva emigrație românească ne-a împiedicat să observăm primele valuri de imigrație și, cu atît mai mult, să înțelegem natura ei. Bucureștiul este în prezent un oraș populat de un număr instabil dar în creștere de străini, care alcătuiesc adesea noi minorități etnice. Cercetarea de față încearcă să ofere o imagine mai comprehensivă a cîtorva dintre aceste grupuri etnice pentru a contribui la o mai bună cunoaștere și înțelegere a acestui fenomen recent, dar care a început deja să schimbe viața Bucureștiului: pe de o parte, la nivelul afacerilor, prin prezența semnificativă a „străinilor” în corporații, dar și ca întreprinzători mici sau mijlocii, iar pe de altă parte, în viața cotidiană, mai ales prin apariția unor stiluri alternative de alimentație.

Ceea ce este esențial și a fost confirmat și de cercetarea prezentă este faptul că există o diferență de natură între vechea și actuala „multietnicitate”, între etniile istorice și (relativ) stabile din secolul trecut și cele conjuncturale și (relativ) volatile recente. În cazul de față, însăși înregistrarea lor este problematică tocmai geometriei lor variabile, care face dificilă departajarea netă între cei „stabiliți” în capitală și cei care sînt doar „în trecere”. În multe din cazurile investigate, nici subiecții nu erau deciși în care categorie să se plaseze.

Un alt element important este lipsa unei respingeri structurale din partea bucureștenilor. Instituțional, deși există în prezent reglementări mai clare, aparatul birocratic nu funcționează încă bine și au fost înregistrate diverse episoade de nemulțumire în această privință. La nivelul relațiilor interpersonale cu bucureștenii, opiniile străinilor sînt de regulă pozitive. În această privință, este important de subliniat că aceste relații sînt practicate și percepute la nivel inter-personal și nu inter-etnic sau inter-confesional. Rămîne de văzut ce se va întîmpla în viitor…

Pe de altă parte, nu există încă o reprezentare socială a „noilor minorități” din București. „Occidentalii” nu sînt percepuți ca formînd comunități, ci ca indivizi, mai degrabă ca membri ai corporațiilor decît ca membri ai societății. „Noile minorități” sînt doar non-europenii –  dar acestea trec încă neobservate în București. Mai prezenți în mentalul colectiv sînt chinezii, pe de o parte, datorită concentrărilor punctuale destul de mari și vizibile, și turcii, datorită atît numărului lor destul de mare, cît și unei memorii istorice obișnuite cu prezența lor. Restul intră, eventual, la „și alții”: despre indieni sau libanezi, de pildă, nu se știe practic nimic.

Dincolo de o pătrundere inedită în universul intim al unor „neo-minorități etnice”, cercetarea de față se constituie (întîmplător!) și ca un soi de km 0 al schimbărilor dramatice pe care este pe cale să o producă „criza refugiaților” și în România.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României