Gianluca Dova este un italian pentru care Bucureștiul este acasă acum. Locuiește aici de peste 20 de ani deja, împreună cu familia, vorbește foarte bine românește, chiar dacă mai scapă câte un “allora”, și, chiar dacă nu se omoară după sarmale, se consideră în mare parte român.

Interviu realizat de Cristina Irian și Corina Nițescu, în cadrul cercetării antropologice Noile minorități din municipiul București

A venit în București în 1995, când avea 22-23 de ani, pentru o săptămână de vacanță în orașul unde părinții aveau deja o afacere. După o ceartă cu un asociat și un avion pierdut, s-a trezit că șederea lui în București se prelungește pe termen nedeterminat. A preluat afacerea părinților și a ajuns de la 10 angajați atunci la 80 acum. Deși s-a simțit și a fost perceput ca un străin, s-a adaptat destul de ușor pe piața din București pentru că românii nu sunt chiar așa diferiți de italieni, mai ales de cei din sud. Se ferește de generalizări, dar a observat, totuși, un numitor latin comun între România și Italia.

Cum mi se pare birocraţia din România? Nu e complicat. Teoretic nu mi se pare mai complicat decât în Italia. Aici e fenomenul ăsta de corupţie la care, cumva, trebuie să te adaptezi. În momentul în care ştii cum funcţionează poate să fie şi mai de ajutor, şi mai uşor decât în Italia, cumva.

Gianluca face parte din comunitatea italiană din București, dar apartenența s-a rezumat la câteva contacte izolate cu alți italieni în ultimii doi – trei ani, după o vreme îndelungată în care s-a înconjurat în mare parte de români. Italienii din București sunt mai individualiști, spune Gianluca, nu există o comunitate în adevăratul sens al cuvântului aici, dar, oricum, nici la ei acasă italienii nu sunt așa uniți, adaugă el. Evenimentele organizate de Ambasada Italiei și Centrul Cultural Italian sunt ocazii cu care italienii din București se întâlnesc și leagă prietenii. Gianluca a participat și el la astfel de întâlniri, dar nu îi plac, le consideră prea formale, chiar false. Preferă să se întâlnească cu italienii pe care îi alege el.

Dorul de casă îl mai potolea în anii de început cu niște parmezan trimis de acasă, dar curând mai toate produsele din Italia erau la îndemână și în București, așa că mare diferență nu mai e. “Acum se găseşte tot. Dacă mă întrebai asta în ’95, da. În ’95 îmi amintesc că venea tata şi îmi aducea parmeazan, şuncă italiană. Dar vorbim de ’95. După aceea, deja după câţiva ani se găsea tot. Acum chiar se găseşte tot italian”, spune Gianluca. Căminul familiei Dova nu este unul tipic italian întrucât cei doi copii nu mănâncă paste ori pizza, iar Gianluca nu bea cafea.

Locul unde este casa ta e unde ai cine iubeşti

În Italia au rămas tatăl, fratele și câțiva prieteni din copilărie. “E aşa de mult de când sunt plecat că nu sunt legat aşa, fizic, de locul de unde m-am născut. Cumva, la început, simţi chestia asta. Acum, probabil mă simt mai mult acasă aici, decât în Italia”, spune Gianluca. Acasă înseamnă locul unde sunt oamenii pe care îi iubești, spune el, mai “pe românește”.

Copiii lui s-au născut la Roma, dar au trăit cea mai mare parte a vieții în București. În Italia mai merg ocazional. Ei au mers la școli românești publice, iar tatăl lor le lasă dreptul să aleagă ce vor să facă mai departe. Fiul cel mare a ales un profil filologic unde se învață italiană și vrea să meargă la facultate în Italia. “Alora, când erau mai mici s-au considerat tot timpul români şi italieni în aceeaşi măsură. Dar am înţeles că ăla mare, când a făcut interviul la liceul italian, l-au întrebat cum de ştie aşa italiană şi a zis că ştie că e italian. Şi se mândrește că acum e italian. Se simte mai mult italian. Nu ştiu de unde are chestia asta. Repet, a stat mai mult în România decât în Italia, dar acum se mândreşte foarte mult cu chestia asta că e italian. Dar că probabil dacă ar sta mai mult în Italia, nu s-ar mândri aşa de mult. Probabil că e cam mic şi nu înţelege. (râde)”.

Fiind din Occident, Gianluca a simțit o oarecare discriminare pozitivă la începuturile lui în București, dar și una negativă: taximetristul te păcălește, vânzătorul vrea să-ți dea un preț mai mare. “Ori acceptai chestia asta, să fii păcălit tot timpul, sau învăţai limba”, spune Gianluca. El a ales a doua variantă. “După şase luni vorbeam şi înţelegeam. La nivel de 80-90% înţelegeam. M-au ajutat foarte mult filmele, pentru că sunt toate subtitrate şi citind înveţi destul de repede. Şi am făcut latină la şcoală, aşa că construcţia gramaticală a fost destul de uşor de învăţat. Dar, oricum, nu e complicat”, povestește Gianluca.

Cu o vechime de peste 20 de ani în București, Gianluca a văzut cum s-a transformat capitala României. “S-a schimbat mult România de atunci. S-a schimbat mult şi repede. Dar cum să compari România de atunci, de când am venit eu în ’95, cu România de acum… E foarte mare diferenţă. S-au schimbat oamenii, s-a schimbat mentalitatea… ”, spune Gianluca. S-au schimbat și italienii care vin acum în București față de cei care veneau atunci. “Italienii care veneau în ’95 erau de tot felurile. Disperaţi, fugiţi de acasă. Au venit în România pentru că au avut ceva bani… (…)S-a schimbat România şi s-au schimbat şi ei. Când veneau aici, oricum era mai ieftin. Atunci cu puţini bani puteai să te simţi un domn. Să te simţi bogat, cumva. Şi acum nu mai e aşa. Cu puţini bani eşti cu puţini bani şi aici”.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României