
Gianluca Dova este un italian pentru care Bucureștiul este acasă acum. Locuiește aici de peste 20 de ani deja, împreună cu familia, vorbește foarte bine românește, chiar dacă mai scapă câte un “allora”, și, chiar dacă nu se omoară după sarmale, se consideră în mare parte român.
Interviu realizat de Cristina Irian și Corina Nițescu, în cadrul cercetării antropologice “Noile minorități din municipiul București”
A venit în București în 1995, când avea 22-23 de ani, pentru o săptămână de vacanță în orașul unde părinții aveau deja o afacere. După o ceartă cu un asociat și un avion pierdut, s-a trezit că șederea lui în București se prelungește pe termen nedeterminat. A preluat afacerea părinților și a ajuns de la 10 angajați atunci la 80 acum. Deși s-a simțit și a fost perceput ca un străin, s-a adaptat destul de ușor pe piața din București pentru că românii nu sunt chiar așa diferiți de italieni, mai ales de cei din sud. Se ferește de generalizări, dar a observat, totuși, un numitor latin comun între România și Italia.
Cum mi se pare birocraţia din România? Nu e complicat. Teoretic nu mi se pare mai complicat decât în Italia. Aici e fenomenul ăsta de corupţie la care, cumva, trebuie să te adaptezi. În momentul în care ştii cum funcţionează poate să fie şi mai de ajutor, şi mai uşor decât în Italia, cumva.