Și-au pus toate experiențele într-o pălărie, au scos de acolo momente, le-au împărțit între ei, au pus pe hârtie scenarii și s-au urcat pe scenă să arate tuturor cum arată întâlnirile dintre culturi. Amalia, Martha, Karina, Marinel, Aron, Denisa, Cătălin, Andrei, Pitu, Nicolae, Maria, Yaelle, Rareș, Vahid și Ion sunt liceenii care au lucrat, timp de două luni, la piesa de teatru “Oameni-călătorie” în cadrul atelierului de teatru, parte a proiectului “Noile minorități din București”.

Liceenii ajung cu spectacolul lor pe o scenă adevărată, la Teatrul Studențesc “Podul”, luni, pe 29 februarie, de la ora 17. Îndrumați de formatorii lor – Amalia, Cristina și Andrei – elevii și-au repetat monologurile scrise chiar de ei pe baza experiențelor cu persoane din culturi diferite. Ce a ieșit: o pledoarie pentru toleranță, dialog și încredere.

Atelierul de teatru în cadrul căruia a luat naștere spectacolul s-a desfășurat timp de șase sesiuni în care s-au folosit metode educative non-formale și care au avut ca scop creșterea gradului de conștientizare asupra diversității culturale din București. Cel de-al doilea atelier de teatru din cadrul proiectului începe în luna martie, iar înscrierile se primesc la adresa ateliere@maieuropean.ro.

Atelierele creative din cadrul proiectului “Noile minorități din București” se impart în patru tematici: teatru, arte vizuale, foto și film. Fiecare atelier se desfășoară cu două grupe de câte 20 de elevi români și din alte naționalități. Calendarul atelierelor poate fi consultat aici.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României