Indiciile unui București divers din punct de vedere cultural sunt peste tot, din Pantelimon în Centrul Vechi și de la Piața Gemeni în Voluntari. Echipa de cercetare a proiectului “Noile minorități din municipiul București” formată din masteranzii în antropologie din cadrul SNSPA și coordonată de antropologii Monica Stroe, Bogdan Iancu și profesor Vintilă Mihăilescu a mers pe teren în căutarea locurilor în care noile minorități și-au lăsat amprenta. În această pagină puteți găsi o serie de relatări detaliate ale acestor incursiuni printre comunitățile de chinezi, moldoveni, turci, indieni, libanezi, britanici, francezi și italieni.

Cezara Gheorghe este asistent de cercetare a comunității britanice din București. Explorarea comunității a cuprins o participare la Mojo Quiz Night, unul dintre cluburile cunoscute pentru prezența britanică.

mojo

Este a doua oară când vin la Mojo Quiz Night și am întârziat puțin. Plătesc taxa de la intrare, 10 lei care se vor duce către asociații caritabile, și cobor rapid către subsol. Încerc să îmi găsesc masa unde deja se află câțiva prieteni. Un băiat simpatic vine cu o foaie în mână și mă întreabă pe ce nume e rezervarea. Îi spun trei nume, pentru că nu știu sigur cine a vorbit pentru rezervare. Dintre cele trei, Sergiu, Sînziana și Filip, am noroc cu Filip. Îmi indică în ce direcție trebuie să merg și îmi zâmbește.

Dacă data trecută am fost la o masă de unde nu se vedea scena, acum suntem fix în fața celui care prezintă. Mi se pare mai multă agitație decât data trecută, dar este bine că au instalat noul sistem de aerisire așa că atmosfera nu mai este atât de închisă. Oamenii vorbesc, râd, se salută. Conversațiile sunt și în română și în engleză. Mi se pare că „Hi! How are you?” este o formulă care vine la pachet pentru străinii prezenți. Nu poți să spui doar „Hi”? stau eu și mă întreb.

După ce îmi salut coechipierii, trebuie să mă apuc de treabă. De data asta, am venit cu aparatul de fotografiat și voi încerca să surprind puțin atmosfera. Înainte de asta, însă, mă uit după Michael, patronul de la Mojo, cu care am avut interviu în urmă cu două zile. I-am spus că voi fi prezentă la Quiz Night și vreau să îl salut.

L-am găsit repede, undeva în spate. L-am întrebat dacă pot să fac fotografii și mi-a spus că da. Apoi m-a întrebat la ce masă sunt și mi-a urat succes. Din ce am observat data trecută și din ce mi-au povestit colegii cu care am venit și care vin la fiecare Quiz Night încă din ianuarie, toți participanții sunt destul de competitivi, chiar dacă premiile nu sunt foarte mari. Este vorba doar despre prestigiul echipei tale.

Încep să fotografiez în jurul meu. Oamenii mă observă, am un aparat care iese în evidență. Încerc să surprind toată activitatea din jurul meu, interacțiunile dintre oameni, schimbul de foi pe care trebuie să fie scrise răspunsurile la primele două probe din Quiz. Un britanic, Dean, cu care am interacționat foarte puțin, se oprește cu berea în mână și mă privește. Îi fac o poză. Când las jos aparatul de fotografiat, ridică berea în semn de „Noroc”, sau mai degrabă „Cheers” și pleacă.

Nu mă simt confortabil să fotografiez străinii din bar, mai ales că aproape toți îmi aruncă priviri fugare, mă observă, își dau seama de prezența mea acolo. Mă întorc la masa mea și, în drum, dau peste Michael care cară două scaune. Este, la urma urmei, în timpul orelor de serviciu, chiar dacă el este șeful. Mă așez și comand o apă. Muzica se oprește și Marc, cel care prezintă Quiz-ul, cel care face atmosferă și care pune întrebările, se așează la pupitrul lui. Colegul său, al cărui nume nu îl știu, este cel care ține scorurile pentru fiecare din cele peste 40 de echipe.

Prima rundă este cu recunoaștere de imagini (pentru care am primit o foaie), așa că Marc începe să citească întrebările pentru runda 2. Fiecare rundă are 10 întrebări, pe diverse teme. Echipa cu cele mai puține puncte decide tematica unei runde de tura viitoare, iar astăzi s-a decis că va fi despre fizică. De obicei, așa cum am văzut și așa cum mi-au povestit Sînziana și Sergiu, runda doi este despre cele mai noi evenimente și știri din ultimele două săptămâni. Pentru a se pregăti pentru runda asta, colegii mei urmăresc „Last Week Tonight”, o emisiune care abordează aceste lucruri.

Marc pare a fi genul care știe cum să distreze o mulțime. Vorbește frumos, cu un accent britanic nu foarte evident, este vesel și rostește fiecare întrebare ca și cum ar fi cea mai interesantă și captivantă întrebare din lume. Interacționează cu cei din bar – „Why are you two laughing? Do you think you are too smart for this question? Just wait and see what is coming!”. Sau transmite mesaje din partea colegului lui să ne spună să nu prescurtăm numele echipei, pentru că este mai greu de calculat scorul final pentru toate rundele.

La sfârșitul celor 10 întrebări ale rundei, întreabă „Okay, which questions do you want me to repeat?” Din sală se aud „Three!”, „Seven!”, „Nine!”. Le repetă mai rar, pentru a fi sigur că toată lumea a înțeles întrebarea. După patru runde, se ia pauză. Dj-ul se așează la locul lui, muzica începe să răsune în boxe, iar Marc și colegul lui pleacă de la pupitru. Profit de ocazie să mai fac câteva poze. Voluntarii (de toate vârstele) adună foile cu răspunsuri de la mese.

Mi se pare interesant că nu prea mai există comunicare între mese. Fiecare conversează cu proprii coechipieri. Nu știu dacă este doar sentimentul meu, dar am impresia că există un nivel de competitivitate dus puțin prea departe. De exemplu, este complet interzisă folosirea telefoanelor în timpul probelor. Cei care vor să le folosească, ar fi bine să iasă din încăpere. Iar cei care văd pe cineva folosind un telefon sunt încurajați să transmită informația către organizatori pentru a fi „luate măsurile necesare”, lucru care înseamnă scăderea punctajului sau chiar scoaterea din competiție a echipei respective. Din ce mi-au spus colegii mei, acest lucru s-a întâmplat de câteva ori.

După pauză, Marc spune răspunsurile la probele anterioare înainte de începerea unei noi runde. În sală sunt aplauze, oamenii se bucură, fluieră, bat palma cu colegii de echipă. Mă simt într-un concurs televizat cu mize mai mari decât o pungă de detergent, bilete la un concert și un bax de bere. Nu în ordinea asta.

Seara continuă în aceeași atmosferă veselă, din ce în ce mai încărcată de fum. La sfârșit, se citește întregul clasament. Cei de pe podium merg să își ridice locurile. Marc ne urează „La revedere!” și, ca la un semn cunoscut de toți, aproape toată lumea se ridică și pleacă. Angajații barului nu se sfiesc să înceapă curățenia cât încă sunt clienți la mese.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României