Spațiu de întâlnire între Occident și Orient, anticul oraș Drobeta iar după 22 aprilie 1833, orașul modern Turnu Severin a fost o zonă de frontieră între lumea balcanică și cea occidentală. S-au întâlnit aici culturi, obiceiuri, mentalități diverse într-un remarcabil metisaj cultural stimulativ pentru o comunitate care a progresat.

În perioada modernă, a fost construit orașul Turnu Severin, mai mult europenește atrăgând un număr apreciabil de străini. Mulți fiind negustorii veniți din peninsula Balcanică, astfel încât în anul 1865, în urma analizării structurii populației, în Severin trăiau 54,3% germani, 27% români, 8,5% evrei, 4% greci, existând și austrieci, bulgari, turci, armeni, albanezi, maghiari, cehi, italieni, polonezi, elvețieni, spanioli, francezi, belgieni.[1]

În 1867 populația orașului depășea cifra de 3 000 de locuitori, pentru ca în următorii doi ani să cunoască o creștere substanțială, aproape dublându-se. Ion Ionescu de la Brad a ajuns la concluzia că orașul Severin era un adevărat “Babilon.”[2]

Caracterul modern, burghez al orașului a fost imprimat de către străinii care s-au stabilit în teritoriu și au adus odată cu ei civilizația și mentalitatea apuseană. Majoritatea bărbaților și femeilor se îmbrăcau după moda occidentală, iar vara făceau baie în Dunăre, la piciorul Podului lui Traian sau în vestul orașului.

Sub aspect etnic, structura populației orașului modern Turnu Severin s-a remarcat, încă din primii ani de viață ai urbei, printr-o extraordinară diversitate. Oficialitățile permit așezarea străinilor în noul oraș, edificator în acest sens fiind actul prin care domnitorul Alexandru Dimitrie Ghica întărește hotărârea Adunării Obștești care, urmând aceeași regulă ca la Brăila, un alt oraș dunărean fondat în această perioadă, a dat dreptul străinilor care s-au așezat sau ”se vor așeza în acel  oraș să dobândească și ei dreptul de a avea lucruri ohabnice acolo.”[3]

PROFESOR

  • Monica Mănescu

ELEVI PARICIPANȚI

  • Maria Gabriela Datcu
  • Bianca Elena Pîrvuleț
  • Mădălina Cristiana Ștefan
  • Oana Gabriela Dragomir
  • Ramona Antonia Trăilescu
  • Sidonia Alexandra Milcu
  • Roxana Ionela Lupea
  • Alexia Gabriela Lascu
  • Alexandra Iliuță
  • Giulia Alexandra Istodor
  • Roberta Christiana Chită
  • Maria Livia Lichi
  • Roberta Luca Magheru
  • Laura Benedicta Filip
  • Iustina Andreea Petolea
  • Andreea Boboruţă

.

Diversitatea etnică este dublată de o diversitate confesională. Găsim în oraș romano-catolici-germani, austrieci, unguri, italieni, dar și polonezi, cehoslovaci și alți străini care s-au aflat la un moment dat în oraș. A existat și o comunitate evanghelică formată în principal din populația germanică. Ortodocși erau românii, grecii, sârbii,iar mahomedani erau turcii, care nu au avut însă o moschee în oraș.[4]

În 1932 numărul ortodocșilor era de 18 440, al greco-catolicilor de 113, erau 1257 de romano-catolici, 20 de calvini, 109 luterani, 24 de adventiști, 14 baptiști, de religie mozaică 436.[5]

După cum arată Gheron Netta, ridicarea economică a Severinului se datorează unei concepții politico-economice nou exprimată în libertatea comercială și industrială în interiorul țării și în relațiile bune stabilite cu conducerea politică din teritoriile vecine- Serbia, Austria, apoi Austro-Ungaria.[6] Autorul leagă fondarea orașului modern Turnu Severin de interesele politice și economice ale Rusiei, care având nevoie de un pion puternic la ieșirea din cataractele Dunării pentru a împiedica pătrunderea economică și comercială a Austriei spre Orient, hotărăște în timpul ocupației sale în Țara Românească, întemeierea orașului Turnu Severin în această zonă de frontieră.[7]

Datorită faptului că cele mai numeroase comunități ale Severinului modern au fost cea germano-austriacă, iudaică și elenă, ne-am oprit în mica noastră cercetare alături de elevi asupra acestora. Din păcate, informațiile găsite nu sunt foarte numeroase, lucrarea lui C.  Pajură și  D.T. Giurescu, ”Istoricul orașului Turnu-Severin(1833-1933) fiind și cea mai importantă dedicată istoricului orașului modern Turnu Severin până în ziua de azi.

1. C. Pajură, D.T. Giurescu, ”Istoricul orașului Turnu-Severin(1833-1933)”, Tipografia ”Tiparul Românesc”, București, 1933,p.69.
2. I.Ionescu de la Brad, ”Agricultura română în județul Mehedinți”, București, Imprimeria Statului, 1868, p.16.
3. N. Chipurici, T. Rățoi, ”Documente ale Municipalității Severinene(1833-1874)”, vol.I, Editura M&M, Craiova, 2005,pp.67-68. Documentul poartă data 10 iunie 1836.
4. Irinela Luminița Bordea, ”Diversitate etnică, diversitate confesională(contribuții la istoria orașului Turnu Severin)”-lucrare pentru obținerea gradului didactic I,Cluj-Napoca, 2005, p.24.
5. Pajură, D.T. Giurescu, op.cit., p.93.
6. Gheron Netta, ”Cercetări economice asupra regiunii Orșova-Severin”, Cartea Românească, București, 1923, p.10.
7. Ibidem, p.56

Contribuția comunităților germane în Drobeta Turnu-Severin

Dintre neamurile alogene care au contribuit la dezvoltarea Severinului, germanii se află pe primul loc, atât prin numărul lor mare, cât și prin influența vizibilă și profundă pe care au exercitat-o asupra moravurilor locuitorilor. Erau atât de numeroși în 1865, încât Severinul părea, în acea vreme, un oraș de-a dreptul nemțesc (în proporție de 54,3%, circa 282 de familii erau nemțești). [8]

De atunci până în prezent a avut loc, treptat, un proces de românizare al orașului, fie prin desnaționalizarea străinilor sau prin plecarea lor din oraș, nu însă fără a-și lăsa amprenta asupra Severinului, sub diferite aspecte.

[8] C. Pajură, D.T. Giurescu, op.cit., p.87.

ARHITECTURA

Biserica Romano-Catolică, Drobeta Turnu-Severin

Biserica Romano-Catolică – interior, Drobeta Turnu-Severin

Clădire aparținând unei foste familii germane, din „cartierul nemțesc”, Dr. Tr. Severin

Un număr mare de edificii se bucură astăzi, în Drobeta Turnu-Severin, de influențe și contribuții  germane: Biserica Romano-Catolică, așezată în partea vestică a orașului, în cartierul nemțesc, pentru nevoile spirituale ale comunității de această religie, a fost însemnată ca număr și stare materială până târziu după 1900. Inițiativa ridicării ei a fost lansată în anul 1860, mergând în paralel cu cererea de mutare a cimitirului catolic de pe locul unde, mai târziu, a fost amenajat parcul Mihai Bravu. S-a ajuns, după diverse neînțelegeri, la acceptarea plasării bisericii, în locul în care se află și astăzi, donat comunității de N.A. Niculescu, prefect al județului Mehedinți în perioada 1850-1854. În 1867 comunitatea catolică în frunte cu preşedintele ei, E. Harris, a început pregătirile pentru construirea bisericii şi a şcolii. În 1884 s-a format un comitet care să adune fondurile necesare construirii bisericii și să se ocupe de ridicarea construcției.[9]

Membrii comitetului, oameni bine situați sub aspect material, (belgianul Louis Debie era proprietarul unei fabrici de bere din oraș) au contribuit cu sume importante de bani la ridicarea bisericii, și au reușit să-i mobilizeze și pe ceilalți membrii ai comunității care au contribuit în funcție de posibilități.[10]

Construirea bisericii romano-catolice a început în 1885 când preot era Felix Martucci iar președintele comunității era Louis Debie. La 4 decembrie 1887 biserica a fost sfințită în prezența Arhiepiscopului de București, Monseniorul Paul I. Palma, a episcopului de Nicopole, Monseniorul Hipolit Agosto și a numeroși preoți veniți cu cele două personalități.[11]  Construirea bisericii a fost finalizată în 1888, începând să se slujească din 26 februarie. Biserica a fost construită în stil gotic mai nou, din cărămidă, având o lungime de 26 de metri și o lățime de 13 metri, cu ferestre cu vitralii și o turlă înaltă de 28 de metri ridicată între 1903-1904. Ulterior au fost aduse de la Timișoara trei clopote.[12]

Numărul credincioșilor romano-catolici a crescut de la aproximativ 600 în 1858 la 1257 în 1933. Ei vorbeau limbile germană, română, italiană, maghiară, franceză. Își trimiteau copiii la școala primară mixtă înființată în 1867 iar din 1894 educația fetelor putea fi încredințată călugărițelor de la Institutul ”Sfânta Maria”, o școală particulară care avea cursuri primare și secundare. Deși după primul război mondial numărul membrilor comunității a scăzut, cei care au rămas au continuat să afirme personalitatea acesteia în cadrul orașului la a cărui dezvoltare spirituală și economică au contribuit.[13]

De la înfințare și până astăzi, Biserica Romano-Catolică constituie locul de închinăciune pentru credincioșii de această religie din Drobeta Turnu-Severin.

[9] Șt. Pârligras, ”Monografia religioasă a orașului Turnu Severin”, Turnu Severin, 1938, p.96.

[10] Irinela Luminița Bordea, op.cit., pp.60-61.

[11] Isidor  Chicet, ”Biserica Neprihănita Zămislire și Parohia romano-catolică Drobeta Turnu Severin”, în ”Apollodor”, anul I, nr. 9-10, nov.-dec. 2004, p.46.

[12] Ibidem, p.48.

[13] Irinela Luminița Bordea, op.cit., p.62.