Cine ar fi zis că proprietarul Londophone-ului, de la demisolul unui bloc de lângă Cișmigiu, nu e britanic?  Vlad Bolocan e un tânăr de 34 de ani care a studiat jurnalism la Chișinău, după care s-a stabilit la București, unde se simte acasă. El deține de cinci ani Londophone, unde organizează expoziții, lansări și alte evenimente cu un singur scop: “să trăim frumos și înțelept”.

Interviu realizat de Iulia Stiru și Elena Gudumac în cadrul cercetării antropologice “Noile minorități din municipiul București

Londophone e perceput ca spațiu de socializare, nu doar spațiu de băut bere, iar Vlad s-a convins de asta datorită telefoanelor celor care se interesau de evenimente înainte să-și facă o rezervare. El are barul de cinci ani și este singurul asociat: “Ideea îmi aparține. A fost o întâmplare toată această afacere. Proprietarii acestui local se chinuiau să dea în chirie spațiul, iar fostul meu șef se cunoștea cu proprietarii. Era un spațiu ținut în paragină. Fostul meu șef de la compania la care am lucrat era prieten cu proprietarii acestui spațiu, el m-a ajutat să-mi încep activitatea, adică să deschid pub-ul. Ei m-au ajutat într-o oarecare măsură la început și pe parcurs s-au rupt de această procedură și am rămas eu”.

Vlad s-a stabilit în București în 2004, după ce călătorise deja foarte mult prin România. Prima lui vizită în România a fost în 1999, de eclipsă. Apoi a absolvit jurnalismul la Chișinău și s-a implicat în diverse proiecte în regiune. De ce a ales Bucureștiul? “Pentru că aici se vorbește limba mea. Îmi place foarte mult Bucureștiul, deși am foarte mult de criticat, cu toate aceste critici Bucureștiul este marcat prin toleranță. Nu cred că există oraș în România mai tolerant ca Bucureștiul. El este foarte mizerabil și totodată are niște zone mirifice care îl luminează. Acum depinde de tine ce om ești, dacă îți place mizeria o să trăiești în mizerie, dacă îți place să trăiești în insulele alea minunate, atunci o să traiești alături de oameni cu suflet mare si curat”, spune Vlad. Cu bune și cu rele, Bucureștiul este casa lui acum: “Nu mă văd musafir. Eu aici trăiesc, aici e casa mea”. vlad

Vlad ne explică diferența dintre Chișinău și București cu un banc: “E gluma cu basarabeanul la discotecă: Acesta se certa cu cineva acolo şi românul îi zice hai să ieşim şi odată ajunşi afară, basarabeanul se întoarce şi-i dă un pumn în bot românului. Şi ăla zice: Păi bă, tu nu ştii să vorbeşti? (râde ). Asta e un banc antropologic despre diferenţa de înţelegere. În Chişinău asta înseamnă hai să ieşim afară, urmează să te baţi şi apoi cine e mai ager dă primul pumn, iar în Bucureşti ideea este să ieşi şi să vorbeşti. Apropo de toleranţă. Bucureştiul este un oraş foarte sigur, oamenii încearcă să rezolve o situaţie amiabil, foarte rar se ajunge la violenţă”.

Tânărul are și prieteni români și prieteni basarabeni, dar nu acest criteriul i-a apropiat, ci lucruri ca mersul la mare, zile de naștere, alte petreceri. Nu s-a simțit niciodată discriminat, totul s-a rezumat la niște glumițe sau răutăți. La începutul șederii în București, s-a adaptat imediat la accentul standard românesc, poate dintr-un soi de complex, dar de curând s-a relaxat și a început să vorbească din nou cu un ușor accent moldovenesc.

Oamenii care vin la Londophone sunt de toate felurile. “Vin moldoveni în măsura în care sunt moldoveni aici în București. Barul nu are legătură cu Republica Moldova sau cu prieteni de-ai mei… Nu m-am gândit vreodată să targhetez publicul acesta. Sunt evenimente care au legatură cu Republica Moldova, dar nu favorizez și nici nu încerc să fac asta”, spune Vlad.

Unul dintre cele mai interesante evenimente care au avut loc în Londophone este unul “basarabean” și anume jocul CUC (Ce Unde Când), un joc de limbă română inițiat de Marcel Spătari în Chișinău prin 2000. Marcel a dus jocul lui peste tot pe unde a ajuns, inclusiv în București.”Este un joc de prin anii ‘80. Sunt echipe, se pune o întrebare pe care trebuie să o dezbată, iar după 1 minut echipa trebuie să vină cu un răspuns. Întrebările conţin cultură generală. Te ajută foarte mult să-ti dezvolţi cultura generală, dar nu cultura generală este miezul, ci miezul este logica. Tu nu trebuie neapărat să ştii ceva, pentru că întrebarea este pusă în aşa fel încât poţi să-ţi dai seama din întrebare de raspunsul corect. Cam ăsta este farmecul jocului, nu e foarte simplu, dar nici foarte complicat. Acest lucru îl deosebește de celelalte cluburi şi-l face să reziste în toată lumea”, explică Vlad.

Vlad locuiește în zona Cișmigiu, aceeași unde se află și barul lui, dar până aici, a trecut prin garsoniere din Dristor și Militari, unde a locuit și împreună cu prieteni moldoveni. La începuturile lui în București primea și celebrul “pachet de acasă”, cel mai mult aștepta pâinea. Iar acum bunătățile pe care le așteaptă odată cu vizita mamei sunt “plăcintele de la Operă”.

Vlad, te-ai gândit vreodată să te muți în Europa de Vest?

Vlad: Nu. Poate pentru un om care ar vrea să devină un foarte bun medic, programator, miliardar, probabil că ar trebuie să meargă într-o ţară Vest Europeană. Acolo e un alt sistem care îi permite să se dezvolte în aceşti termeni, acest lucru nu e şi-n cazul meu. Eu mă simt foarte bine aici unde sunt.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României