italianCorina Nițescu si Cristina Irian sunt asistenți de cercetare a comunității italiene din București. Explorarea comunității a cuprins o vizită la Grădina de Vară a Institutului Cultural Italian. 

La lăsarea serii, undeva aproape de Bulevardul Aviatorilor, se făceau ultimele pregătiri pentru seara de film. Ştiam încă de la plecarea de acasă că urma să vedem o comedie romantică, un film italian lansat în cinematografe în urmă cu doi ani. Pliantul dedicat evenimentului, afişat şi pe internet, anunţa detalii legate de serile de film organizate săptămânal sub numele de „Cinema d’estate 2015”: „ogni giovendi, dal 25 giugno al 27 agosto 2015”, „Instituto Italiano di Cultura, Aleea Alexandru 41, Bucarest”, „in giradino, con servizion bar” , „ingresso libero”. Programul anunţa că pentru seara de 16 iulie 2015, începând cu ora 21:30, a fost pregătit filmul „Un fantastico via vai”, regizat de Leonardo Pieraccioni.

Aleea Alexandru găzduieşte la numărul 41 o vilă construită în stilul raţionalist al anilor ’30, renovată complet şi pregătită pentru actualul sediu al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso”. Încă de la intrare se poate observa drapelul Italiei, alături de cel al Uniunii Europene, o plăcuţă inscripţionată şi un avizier. Toate aceste elemente te duc cu gândul la o construcţie oficială, în care desfăşoară activităţi cultural-educative. Clădirea galbenă este împrejmuită de un gard jos, astfel că nu se poate observa o comunicare directă cu alte spaţii.

Când am intrat în Institut am observat că spaţiul nu era foarte populat. Paznicul care aştepta la intrare ne-a indicat locul în care trebuie să mergem pentru eveniment. Ne-am îndreptat spre grădină, am trecut prin sala de evenimente care era goală şi am ajuns în curtea din spate. Acolo oamenii stăteau deja aşezaţi pe scaune, iar organizatorii mai făceau câteva pregătiri pentru proiecţie. Ecranul lumina discret spaţiul, fapt care dădea o notă de intimitate întregului cadru.

Grădina era aranjată perfect astfel încât fiecare spectator să se poată bucura de seara de film. Scaunele erau poziţionate înspre panoul de proiecţie, unele pe terasa clădirii, altele chiar în curte. Undeva în stânga, imediat cum ieşeai din sala de evenimente, o masă cu băuturi şi snacks-uri era pregătită pentru doritori. Trei tineri se ocupau de întreţinerea atmosferei şi aveau grijă ca fiecare praticipant la eveniment să se simtă bine.

Printre angajaţi l-am întâlnit şi pe administrator care, cu entuziasm, ne-a făcut un tur al clădirii. Ne-a prezentat spaţiul destinat bibliotecii, ne-a arătat sălile de curs şi, în câteva minunte, ne-a spus istoria Institutului încă de la înfiinţare şi până în prezent.

Institutul Italian de Cultură s-a înfiinţat în perioada interbelică şi a luat o pauză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. A fost redeschis în anii ’70 iar în prezent are un acord cu Academia Română din Italia. Conform acestei înţelegeri, Institutul din Bucureşti a primit un etaj din actualul spaţiu, urmând ca pentru celelalte trei să plătească o taxă de închiriere.

Vizitarea locului a început chiar cu biblioteca. Aflată la subsol, încăperea adăposteşte volume care acoperă o arie vastă de domenii, de casete video, DVD-uri şi CD-uri, precum şi o serie de reviste. Mi-a atras atenţia numărul mare de cărţi cu aspect învechit, aranjate pe diverse categorii în dulapurile de lemn. Actualizarea titlurilor din bibliotecă se face prin achiziţia publicaţiilor recente, donaţii din partea Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Culturii ale Italiei, precum şi prin donaţii de la edituri şi persoane particulare. În sală există şi câteva mese de lectură, iar pe pereţi puteau fi observate pliante cu informaţii, sau afişe care anunţau evenimente trecute şi viitoare ţinute în cadrul Institutului. Sala de lectură dispune de 10 locuri şi de două computere conectate la internet, de unde poate fi accesat şi catalogul online al bibliotecii.

Plecând dinspre subsol şi revenind la parter am putut observa mai bine sala de evenimente, care era organizată ca un amfiteatru. Scaunele erau poziţionate cu faţa spre ieşirea dinspre curte. Această încăpere are un dublu rol, ni se zice: sală de evenimente şi bucătărie. Aici putem lua parte atât la mese festive, cât şi la expoziţii sau evenimente culturale. Când am făcut noi vizita, pe pereţii albi ai încăperii erau expuse câteva fotografii cu peisaje. În dreptul ieşirii, pe partea dreaptă, se afla un pian negru şi câteva cabluri destinate unui sistem de amplificare. Afară, se spune că se găseşte şi bucătărie separată, iar pentru că directorul Institutului este pasionat de gătit, face chiar el anumite preparate. Acum în grădină era organizat cinematograful de vară din spatele curţii.

Trecând de zona parterului, urcând pe scări spre etajul superior, am continuat discuţia cu administratorul. Ni s-a spus că la acel etaj sunt patru săli pregătite pentru susţinerea cursurilor de limba italiană. Sunt nişte săli mici care au o capacitate de circa 20 de cursanţi. În încăperi atenţia ne-a fost atrasă de birouri din lemn masiv, frumos sculpate, aflate în total contrast cu scaunele negre, comune, pe care le găseşti în orice instituţie sau birou. Sălile de curs sunt dotate cu whiteboard-uri, diferite materiale educative şi cu tablouri sau fotografii care să înfrumuseţeze spaţiul. Pe pereţii sălilor, sau pe birouri, am văzut că harta Italiei este nelipsită din încăperi.

Am aflat că la cel de-al doilea etaj se află birourile: biroul directorului, biroul persoanei responsabile cu organizarea cursurilor şi biroul administrativ din punct de vedere financiar. Etajul trei este amenajat ca o „foresteria” – nişte camere care pot fi folosite de musafiri atunci când vin la evenimente, sau de stagiarii care au posibilitatea să stea acolo până când îşi găsesc un loc unde de cazare. Nu am ajuns să le vedem cu ochii noştri, dar am auzit poveşte despre acele spaţii.

Am continuat turul ghidat spre grădină. Pe mare parte din pereţii Institutului am putut observa afişe cu informaţii, care ajută la înţelegerea spaţiului şi oferă încredere celor care îi trec pragul. De asemenea, o serie de pliante şi ziare în limba italiană pot fi luate de către vizitatori. Noi am răsfoit un ziar „Sette Giorni” pe a cărui copertă trona Victor Ponta, sub următorul titlu: „Il premier Victor Ponta rassegnerá le demissioni?”.

La Institut sunt angajate şase persoane cu contract românesc de muncă. Dintre acestea, două sunt de origine italiană – directorul şi peraoana care se ocupă de contabilitate. De asemenea, periodic sunt primiţi stagiari care ajută la buna desfăşurare a activităţilor Institutului. Aşa am înţeles mai bine prezenţa celor trei tineri care se ocupau de buna desfăşurare a serii de film. Unul dintre stagiari era prezent în Bucureşti de trei luni, în timp ce două alte persoane se aflau în Capitală de două luni. Verificând informaţia pe site-ul Institutului, am aflat că aceste stagii au fost instituite printr-un Acord între Ministerul italian al Afacerilor Externe (Institutul Diplomatic) şi Conferinţa Rectorilor Universităţilor Italiene (CRUI). La acest Acord au aderat deja 57 de universităţi italiene. Stagiile se desfăşoară în mod normal în trei perioade ale anului (ianuarie – aprilie, mai – august, septembrie – decembrie) şi le oferă tinerilor posibilitatea de a efectua o perioadă de stagiu de trei luni la sediul Ministerului Afacerilor Externe italian la Roma, sau la sediile din străinătate ale acestuia: Institutele de Cultură ale Italiei, Ambasadele și Consulatele Italiei, sau Reprezentanţele permanente ale Italiei pe lângă Organizaţii Internaţionale.

Limba vorbită în cadrul Institutului este preponderent italiana, dar sunt şi persoane care vorbesc limba română şi care pot ajuta cu informaţii şi indicaţii. Revenind în grădină, acolo unde deja începuse proiecţia de film, administratorul ne-a oferit ultimele informaţii: Institutul este frecventat atât de italieni, cât şi de români. La serile de film veneau nişte persoane mai în vârstă, nişte vecini, dar odată cu stabilirea orelor de proiecţie după lăsarea serii, au început să nu mai apară. De asemenea, ni s-a comunicat faptul că proiecţiile se fac în limba italiană, dar că filmele sunt subtitrate în engleză. Din cauza unei defecţiuni şi a faptului că DVD-ul nu a fost verificat înainte, noi am asistat la o proiecţie fără subtitrare, lucru care nu a părut să îi deranjeze pe cei prezenţi la eveniment.

După cele 95 de minute de proiecţie, timp în care ne-am bucurat de film şi atmosferă, am observat câteva interacţiuni între participanţii la eveniment. Încet, încet, oamenii au părăsit locaţia, moment în care Institutul a rămas populat doar de câţiva oameni care se ocupau de curăţarea spaţiului.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României