Angela s-a născut în Republica Moldova, unde a mers la școală, a absolvit o facultate, a lucrat doi ani la catedră, după care a venit la București, unde se simte cu adevărat acasă. Atracția față de România nu a funcționat din prima, Angela având două încercări de a se muta la București, una în 2000, iar a doua în 2005. Angela este acum expert pe relații internaționale, are ONG-ul ei împreună cu alți colegi și îi ajută pe români să înțeleagă mediul politic și social din Ucraina

“În 2000 era perioada în care se culegeau ‘fructele rele’ ale prezenței basarabenilor pe aici prin România, era o perioadă în care basarabenii nu aveau o reputație bună. În principiu am plecat din cauză că am văzut ce făceau concetățenii mei. Am văzut ce făceau ei, am renunțat, am zis că nu vreau să fac parte din acel grup mare”, își amintește Angela. A renunțat atunci să mai dea admitere la facultate în București, s-a întors la Chișinău, unde a urmat facultatea și a lucrat doi ani la catedră. În 2005, a venit convinsă să urmeze masterul de Relații Internaționale și Studii Europene de la SNSPA. “Era anul în care se implementa la noi planul de acțiuni comune Republica Moldova – UE, ne-am gândit noi că pentru universitatea la care eram angajată era utilă o astfel de experiență. Am făcut master un an și jumătate, apoi m-am întors la universitate la catedră”, povestește Angela.

În 2005, când a coborât din autocar la 5 dimineața, Angela a simțit că aici vrea să rămână: “Când am venit la București am simțit imediat că locul ăsta e al meu. Acolo mă sufocam din cauza stereotipurilor, mentalităților. Aici puteam să mă pierd în mulțime. Eu m-am integrat din start în București, nu am avut perioade în care să mă simt mai rău.”

Primii ani au fost foarte interesanți în București, iar locuitul în cămin i-a permis Angelei să cunoască mulți oameni, din multe comunități diferite. După master s-a întors la jobul din Chișinău, iar în 2008 a dat admitere la doctorat. “Șeful de catedră de la Chișinău, când a aflat care va fi subiectul cercetării mele la doctorat, mi-a spus că nu are nevoie de un expert pe Rusia. Mi s-a părut ciudat, că noi întotdeauna am avut o relație mai specială cu Rusia. Am zis ok, Moldova nu are nevoie de mine ca expert pe Rusia, poate România o să aibă nevoie de mine. S-a dovedit că România avea nevoie de mine ca expert pe Ucraina, mai ales după 2012”, spune Angela.

Angela și colegii ei din Republica Moldova de la doctorat au primit misiunea de a sparge clișee, stereotipuri, de a schimba calitatea dialogului dintre societatea civilă din România și cea din Ucraina, ca apoi acesta să se extinsă și asupra relațiilor bilaterale oficiale. Moldovenii au fost întotdeauna un fel de legătură pentru că ei înțelegeau ce se întâmplă în Ucraina și puteau livra mesajul în România. Faptul că românii nu cunosc rusa sau ucraineana a creat un spațiu de utilitate pentru moldoveni, explică Angela.

Angela și trei alți colegi au creat o organizație nonguvernamentală care se ocupă de cercetare pe spațiul ex-sovietic. Funcționează din octombrie 2014 și a avut un prim proiect pe implicarea societății civile în dezbaterile pe politică externă în Republica Moldova, Ucraina și Rusia, statele care intră în zona de prioritate numărul 1 a României. Studiile și rapoartele organizației sunt puse la dispoziția publicului gratis.

Birocrația, un punct sensibil

Prima instituție de care te lovești ca cetățean din Republica Moldova în România este Oficiul Român pentru Emigrări pentru că trebuie să obții permisul de ședere temporară pentru a trece frontiera, dacă nu ai cetățenia română. “Acel permis se obținea destul de greu în perioada în care aveam eu nevoie de el, în 2005 și în 2008. În 2005 mi s-a eliberat abia la sfârșitul lui decembrie, cu puțin timp înainte de a merge acasă de sărbători. Unii dintre colegii mei l-au primit după sărbători. Unii au rămas aici că le expirase perioade în care aveau voie să stea pe teritoriul României, adică nu mai mult de 90 de zile într-o perioadă de șase luni. Alții au mers acasă pentru că nu depășiseră acele 90 de zile. Asta a fost prima chestie birocratică. Procedura dura mult. A doua a fost la doctorat și aia a fost experiența neplăcută pentru mine. Când ai 26 de ani trebuie să plătești o asigurare de sănătate. Nu eram încă cetățean român, iar când am venit la doctorat am candidat pentru o bursă a guvernului român. Pentru asigurare trebuia să ai medic de familie, pentru medic de familie tebuia să ai viză de reședință în București. M-au trimis de la o instituție la alta. Mi-a zis o doamnă de la una din instituții: ‘trebuia să vă alegeți altă țară pentru doctorat’”, își amintește Angela, care în 2011 a redobândit cetățenia română, întrucât bunicii ei au fost cetățeni români în perioada interbelică.
“S-a simplificat pentru cei care vin acum. Noi dădeam admiterea aici în România la fiecare facultate. Ei dau admitere în Republica Moldova și nu e examen, ci concurs de dosare. Ei își depun dosarele la ambasadă sau consulat, trec de concurs, sunt repartizați. Acolo aștepată o viză temporară emisă de Ambasada României, își obțin permisul de ședere în perioada asta, iar dacă au deja cetățenie nu au nicio problemă”, explică Angela.

Comunitățile de moldoveni, pe bază de interese

Unii cetățeni din Republica Moldova nu reușesc să se integreze în București, unul dintre motive fiind chiar accentul. “Eu n-am o problemă să-mi arăt accentul moldovenesc. Eu nu încerc să demonstrez că am un accent românesc, vorbesc așa și acasă și în București. Cunosc persoane care nu au reușit să se adapteze din cauza accentului, s-au simțit inferiori și au zis că nu rămân aici. Cazurile astea sunt foarte puține,dar sunt. Sau din cauză că au un accent mai ciudat, sunt acceptați mai greu și dezvoltă frustrări interne”, spune Angela.

Majoritatea reușesc, însă, să-și facă prieteni. “Există o comunitate a moldovenilor în București, dar e o comunitate în care sunt atrași și români. Sunt adoptați. Sunt comunități multe, de fapt, nu e una singură. Se formează în funcție de interese. Există asociațiile de studenți basarabeni care încearcă să atragă anumite persoane în jurul lor, mie mi se par comunități mai închise, dar cele culturale pe teatru, muzică etc sunt mai deschise”, spune Angela care crede că moldovenii nu vor să schimbe ceva în București, vor să fie originali și chiar sunt apreciați ca fiind un suflu nou pentru cultură.

Bucureștiul e acasă pentru Angela acum care nu se vede plecată de aici pentru mai mult de două săptămâni. Din Chișinău nu-i lipsesc decât părinții și fratele și poate că muștarul moldovenesc câteodată.

interviu de Roxana Bucată

fotografii de Adi Bulboacă

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României