amarjitLaura Pătru și Jasmina Al-Qaisi sunt asistenți de cercetare a comunității indiene din București. Explorarea comunității a cuprins o vizită acasă la Amarjit, indian ce s-a stabilit în București.

Spațiul în care l-am întâlnit pe Amarjit este chiar casa lui, situată undeva în zona Piața Gemeni. Pe lângă faptul că este vorba de locuința lui, tot acolo, la o cameră distanță, el primește prieteni în vizită pe care îi servește cu mâncare tradițională indiană.

Înainte să întru am sunat la poartă, am bătut și am strigat. Auzeam voci, dar nimeni nu răspundea. Îmi fac curaj, întru cu tot cu bicicletă, mă împiedic de prag și de pomișorii din fața porții, mă blochez, mă dezmeticesc și închid ușa apoi sunt aproape chestionată de cei din curte ce e cu mine acolo. Atunci am simțit că am pătruns într-o intimitate comună din care riscam ori să plec prea devreme fără informații, ori să nu reușesc să mă integrez ca să îmi petrec următoarele ore acolo. Erau câțiva bărbați trecuți de vârsta mea. Unul dintre ei stătea perpendicular pe băncuță, pe prima băncuță. Părul îi atingea umerii acoperiți cu o vestă din piele groasă. Pantalonii strâmți erau prinși un șiret gros de piele pe părți. Într-o română grăbită mi-a permis aprope ironic să poftesc în curte dacă Amarjit mă așteaptă. Celălalt tip pe care puteam să îl văd bine de sub cel mai mare copac din curte, umbrarul meselor, avea părul blond și lung și periferic i-am putut observa cizmele mari pentru motocicletă. În curte erau două motociclete. Mi-am pus bicicleta chiar lângă gard pentru că aș fi preferat să fie invizibilă și nu aș fi vrut să îmi las prea mult urmele prin spațiul acela.

Curtea este marcată de un simbol ca un șablon de broască țestoasă cam de mărimea unei palme. Acel simbol marchează prezența lui în locuință, cel puțin în ceea ce privește necunoscuții care îi calcă pragul. Înainte să ajung mi-a spus să caut această broască ca să găsesc curtea lui. Curtea are câteva mese acoperite cu fețe de masă groase de rafie, cei trei copaci din curte sunt decorați cu bucăți de pânză, așa cum este și zidul care desparte curtea lui de curtea vecinilor. Pe gard este o pânză mare cu Ganesh, care are rol decorativ și păstrează puțin intimitate între el și vecinii din spatele curții care au intrarea prin curtea lui.

Din curtea vecină se mai aude câteodată o coadă de cățel lovindu-se de tablă și niște voci de femei tinere. Intrarea în curte se face numai după ce el știe că ești în afara porții și vine să deschidă. Intrarea mea era în afara schemei așa că din motivul ăsta am fost și eu și ceilalți invitați puțin cam încurcați de această încălcare a ritualului.

Intrarea în casă se face prin dreapta porții. În fața ușii de la intrare este baia, în dreapta camera de dormit și în stânga camera de zi care servește ca bucătărie, bibliotecă și spațiu de primit oaspeți peste noapte. Spațiul privat al acestui om este întreaga curte și casă. Odată intrat în curte, ai acces cu ușurință la oricare dintre camere. Ușa de la dormitor și cea de la bucătăria-camera de zi, stau în permanență deschise. Pereții sunt decorați cu fotografii digitale imprimate pe hârtie și prinse în funii și lipite cu bandă izolir. Fotografiile sunt semnate de una dintre persoanele apropiate care erau prezente în mod întâmplător în seara în care l-am cunoscut și vizitat pe Amarjit.

Fiecare dintre cei prezenți în curte au acces continuu la frigider, toaletă, mini-biblioteca de pe masa de lângă frigider sau chiar simpla ocupare a oricărui spațiu își doresc. Orice încercare de a face curat în spațiu se soldează cu o atenționare din partea lui Amarjit care nu dorește să fie ajutat.

Spațiul este personalizat în detaliu. Fiecare gaură, bucată lipsă de mochetă, de tencuială, fiecare eroare a spațiului este acoperită, mascată sau chiar cosmetizată cu obiecte colorate, vesele care din momentul în care sunt plasate ca pansamente vizuale, aproape că nu mai servesc rolul pentru care au fost create. Am dedus că Amarjit este un tip întreprinzător.

Canapeaua din camera de zi este acoperită cu eșarfe indiene, borcanele din spatele canapelei, de lângă plită, conțin condimente indiene, în spatele mesei de servit este un sac cu orez din India, muzica ce se aude în surdină din boxele unui computer este muzică indiană. Amarjit poartă haine din materiale naturale, fără imprimeuri și în culori pastelate. Poartă brățări hindu și una sith, un inel și un colier. Este o persoană calmă, voioasă, zâmbitoare, cu mișcări încete și tacticoase. Le transmite celorlalti o stare de bine iar ei îl tratează cu respect și îi mulțumesc pentru fiecare lucru pe care îl face pentru ei. Bea vin în guri mici și fumează țigări rulate. Vorbește încet, cu pauze, are un umor foarte politicos și vorbește despre natură cu înțelepciune.

Vizitatorii comunică cu Amarjit în limba engleză, doi dintre ei fiind nativi americani, unul polonez și alți doi români.

Spațiul este marcat de obiectele personale și de modalitatea în care acestea sunt utilizate.

Obiectele de gătit ocupă mare parte din spațiul comun ceea ce face ca spațiul să pară familiar și plăcut. Totul este la îndemână atât pentru el cât și pentru vizitatori care intuiesc chiar fără să întrebe, unde și ce se găsește.

L-am vizitat pe seară, după ora 21, în luna iunie, într-o zi de la începutul săptămânii. Lumina din curte era foarte puțină și colorată, în casă subtilă, dar destulă cât să se poată găti și circula.

Spațiul și înțelegerea spațiului au fost negociate de mine prin intermediul prietenei lui Amarjit care era chiar cea care expusese fotografiile în casa lui. Ea părea să fie cea mai obișnuită cu spațiul din tot grupul din care făcea parte. Ea mi-a explicat cum să operez cu obiectele, cu spațiul și mi-a povestit puțin despre cei prezenți la această întâlnire. Tot prin intermediul ei am reușit să înțeleg legăturile dintre oamenii care m-au întâmpinat, între ei și ei cu Amarjit. După lungi discuții și prezentări, zburdând între engleză și română în timp ce Amarjit fierbea tacticos și așeza vasele pentru orez, am aflat că eram și eu pusă la numărătoare atunci când au fost luate în considerare cantitățile pentru gătit.

Am fost invitată la masă unde m-am așezat în margine lângă unul dintre vizitatorii care deja stăteau acolo. Întâmplarea făcea ca el să fie un solist al unei trupe cunoscute. Mâncarea și compania m-au stânjenit așa că am conversat minimal. Eram singura persoană străină din grup și este foarte posibil să fi avut și asta o mare parte din efect în cee ace privește tăcerea apăsătoare prin care am trecut cu toții chiar și în pauzele când nu mestecam. Așa cum am precizat, la început au fost sceptici în ceea ce mă privește, dar faptul că Amarjit mi-a oferit încredere și a discutat destul de mult cu mine, i-a făcut și pe ei să se destindă. Lumina din jurul mesei a fost un alt factor al tăcerii. Erau câteva lămpi mici care băteau de jos în sus, spre copaci. Aproape că vedeam doar contururile conținutului farfuriilor și foarte puțin culorile. Mâncarea a fost aromată și a rămas foarte puțină. Am avut libertatea de a ne alege proporțiile fapt ce a dezvăluit mai multe modalități de a mânca. Ce am consumat era foarte diferit de mâncarea și modalitățile în care fiecare dintre noi eram obișnuiți. Amarjit a făcut ceva sugestii și ne-a instigat să consumăm tot, dar nu a făcut asta foarte serios sau autoritar ci mai degrabă din prietenie și apropiere față de noi, cei care mâncăm împreună în curtea lui.

Întreaga seară a fost marcată de surprize plăcute, nici o secundă nu m-am simțit în nesiguranță sau incertitudine față de întreaga experiență. Am petrecut mai mult de cinci ore acolo dintre care cel puțin trei am fost și în compania acestor oameni.

Ei aveau o pasiune comună – motocicletele și comunicau foarte deschis, cu toții în limba engleză. Au salutat înainte să plece, dar nu au interacționat cu mine și Amarjit care ne-am retras după masă în bucătărie ca să discutăm, să continuăm să ne cunoaștem și apoi să începem interviul. Au plecat după ceva discuții post cină, pe rând, așa cum aveau fiecare drum spre casă.

Discuțiile cu Amarjit au decurs foarte plăcut: nu a evitat răspunsuri la întrebările mele și nici nu a insistat să povestească lucruri care nu aveau legătură cu scopul vizitei mele – acela de a afla cât mai multe lucruri despre el și prezența lui în București.

Am avut foarte dese pauze de conversație în care el își restabilea firul narativ și îmi punea întrebări legate de școală, pasiuni, chiar familie, fără să mă stânjenească într-un fel.

De la accesorii și haine, la hrană, imagini, decorațiuni și obiecte utilitare, marea majoritatea aveau legătură cu India, dar într-un mod foarte modern. Nimic nu părea să fie așezat în vreun loc pentru că “trebuie” ci mai degrabă pentru că ar arată frumos.

Revistele New York Times la fiecare colț de masă, plouate și încrețite, spun indirect povestea unui om plin de povești. Chiar mi-a mărturisit la un moment dat că ar fi foarte interesat să primească oameni în curte câte o zi pe lună în care oamenii să își spună poveștile de viață. Asta spune cât de extrovertit și cât de comod se simte el înconjurat de oameni. Este un om care știe ce îi place, dar asta nu îl face mai puțin curios să afle ce le place oamenilor și ce nou ar putea să îi placă și lui. Am continuat să îl vizitez. A fost unul dintre puținele momente de cercetare în care m-am conectat atât de bine cu un om că am putut să rămânem prieteni. Amarjit gătește și vorbește cu drag și oamenii îl vizitează cu drag.

Write a comment:

*

Your email address will not be published.


Parteneri media

Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României