libanezi2

Republica Libaneză are mai puțini libanezi decât Brazilia, iar multe țări au un procent semnificativ de etnici libanezi, veniți în diferite episoade de emigrare. O diasporă atât de consistentă nu avea cum să nu ia în considerare și România. Relațiile libanezilor cu România s-au construit în anii ‘70, odată cu începerea războiului civil. Primul val de emigrație libaneză cuprindea în mare parte studenți. Al doilea, după 1989, era format mai mult din afaceriști. Obișnuiți cu un capitalism laissez-faire ca în Liban, pe care l-au regăsit în România anilor ‘90, aceștia gestionau în 2001 peste 1400 de afaceri cu peste 10000 de angajați.

În București singurele semne vizibile ale comunității libaneze sunt restaurantele cu specific, care nu sunt întodeauna deținute de etnici libanezi. Iar pentru că „geografia influențează mult modul de a găti”, după cum spune un interlocutor, gustul mâncării libaneze din restaurantele din București diferă de cele din Liban, însă și în Liban diferă de la o zonă la alta, în funcție de disponibilitatea ingredientelor proaspete. În plus, restaurantele cu specific libanez din România nu seamănă cu cele din Liban pentru că în Liban sunt așezate în proximitatea unor peisaje naturale specifice. Totuși acestea încearcă să reproducă experiența libaneză/orientală, fie prin elemente orientale (narghilea, ibric, perne, tablouri), fie prin elemente naturale (plante curgătoare, ghivece cu flori), fie prin unicitatea preparatelor (Lahmeh Bi Ajjince se pregătește într-un singur restaurant).

Comunitatea (maronită) creștinilor orientali libanezi a construit un punct de întâlnire, prima biserică orientală din Europa – Biserica Charbel din Dimieni, la 20 de kilometri de București. Acolo se reunesc în fiecare duminică pentru slujbă, iar după pentru discuții amicale alături de o cafea, narghilea și prăjituri. Înainte de post, organizează mese mari pentru întreaga comunitate, așa cum se întâmplă și în Liban. Biserica Charbel este un loc de întâlnire pentru toți creștinii orientali indiferent de etnie, irakieni, sirieni, chiar și români catolici care nu au o biserică în proximitatea zonei de rezidență.

Relația formală a libanezilor cu România, prin instituțiile statului și limba, s-a dezvoltat facil datorită legăturii pe care ambele țări o au cu Franța – franceza este limbă oficială în Liban, iar birocrația română și libaneză sunt construite ambele după modelul francez.

Relația cu țara natală este menținută indirect prin cele două școli din București cu predare după sistemul educațional libanez, cu manuale din Liban și în limba arabă și disponibilitatea ingredientelor specifice bucătăriei libaneze în numeroase spații comerciale, dar și direct, vara, când mulți își petrec vacanțele în Liban.

liban-mic“Am ieșit din avion, mergeam spre oraș și mi-am zis ca seamănă foarte mult cu Liban. Cred că fiecare țară are atât chestii pozitive, cât și negative. Mama mea credea că în afara Libanului nu există mâncare, că vin aici și mor de foame. Mâncarea tradițională românească îmi place, cam grasă un pic. Eu gătesc oricum așa că am învățat să fac mici la grătar și cârnați.”

art director de orginie libaneză stabilit în București

institutii-comunitate

Ambasada Republicii Libaneze în România

Adresa: Str. Andrei Mureşanu nr.16, sector 1, Bucureşti

asociatii-comunitate

Bucharest-Beirut International School

Adresa: Şoseaua Vergului nr.14, sector 2, Bucureşti

Biserica Pastorală „Sfântul Charbel” Bucureşti

restaurante

Chez Toni

Adresă:  Strada Smârdan nr. 27, Bucureşti

El Bacha

Adresă: P-ţa Alba Iulia nr.6, bl.15, sector 3, Bucureşti

Al Wady

Adresă: Bd. Vasile Milea nr. 4, sector 6, Bucureşti (în incinta AFI Palace Cotroceni)

Capitan

Adresă: Splaiul Unirii nr. 162, sector 4, Bucureşti

evenimente

Ziua Naţională

22 noiembrie – sărbătoarea eliberării, în anul 1943, de sub protectoratul francez, când comunităţile creștină și musulmană s-au aliat pentru obţinerea independenţei ţării.